vineri, 7 septembrie 2007

despre moldova

Articolul acesta se referă la regiunea Moldova. Pentru Republica Moldova, vedeţi Republica Moldova.

Moldova istorică, colorată în galben

România cu regiunile istorice
Moldova este o regiune istorică a României. În Evul Mediu, principatul Moldovei era unul dintre cele trei state româneşti, întinzându-se de la munţii Carpaţi până la Nistru. Sub acţiunea imperiilor vecine, Moldova istorică a fost divizată în Principatul Moldovei (care în 1859 împreună cu Ţara Românească au format România), Bucovina şi Basarabia. La rândul ei, Basarabia a fost împărţită în Republica Moldova, ţinutul Hotin şi Bugeac (aflate în componenţa Ucrainei). În momentul de faţă, părţi din teritoriul istoric al Moldovei se afla in componenţa Republicii Moldova şi Ucrainei.
În România, în mod curent se numeşte Moldova partea din vestul Prutului, care corespunde vechiului Principat al Moldovei.
Cuprins[ascunde]
1 Istorie
2 Denumirea ţării în documente
3 Cronologie
4 Note
5 Bibliografie
6 Legături externe
6.1 Muzee din Moldova
7 Vezi şi:
//

[modifică] Istorie
Articol principal: Istoria Moldovei
Sub conducerea unor domnitori precum Ştefan cel Mare, Moldova a reuşit să-şi menţină independenţa faţă de otomani şi să facă faţă a numeroase năvăliri, precum sunt cele ale tătarilor.
Moldova devine în secolul al XVI-lea un stat tributar Imperiului Otoman, iar in secolul al XVIII-lea autonomia îi este redusă considerabil. În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de Nord, Bucovina, Imperiului Habsburgic, iar în 1812, cedează Rusiei, teritoriul dintre Prut si Nistru, Basarabia. În 1859, Moldova se uneşte cu Ţara Românească, pentru a forma Principatele Unite, numite apoi România, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
In 1918, Basarabia şi Bucovina se vor uni cu România, dar aceste regiuni (cu excepţia Bucovinei centrale şi de sud) vor fi ocupate de URSS în 1940 şi 1944, formând o republica sovietică aparte.
Anumite părţi din Moldova istorică (Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, judeţul Hotin şi Sudul Basarabiei - cunoscută şi ca Basarabia veche) fac astăzi parte din Ucraina.

[modifică] Denumirea ţării în documente
În actele cancelariei domneşti ţara era denumită Moldova, după râul cu acelaşi nume, iar uneori apare şi numele de Moldovlahia, adică Vlahia Moldovenească.
Grecii o denumeau Rusovlahia, adică Vlahia de lângă Rusia, sau Maurovlahia adică Vlahia neagră (de la pădurile de nepătruns). Pentru Muntenia, grecii foloseau denumirea Ungrovlahia, adică Vlahia dinspre Ungaria.
Turcii foloseau denumirile: Bogdanili, adică ţara lui Bogdan după numele domnitorului care a întemeiat-o sau Cara-Bogdan însemnând Bogdania neagră (cu referire la pădurile de nepătruns)[1].

[modifică] Cronologie
Oraşe atestate documentar pe teritoriul viitorului stat Moldova: 940/965 - Cetatea Albă (Maurocastro), 1174 - Bârlad, 1241 - Baia, cca. 1274 - Chilia, 1310 - Hotin, 1340 - Siret[2].
1164 - Nicetas Choniates scrie în cronica bizantină despre locuitorii de "la hotarele Galiţiei"[3].
1241 - Năvălesc tătarii între Carpaţi şi Nistru[4].
1300 - O pecete cu inscripţia "civitas Moldavia" (în limba latină) atestă existenţa oraşului Baia[5].
1310 - Sunt cunoscute aşezările Ţeţina (la vest de Cernăuţi) şi Hotin (sediu episcopal catolic)[6].
1325 - Românii moldoveni de pe teritoriul viitorului stat Moldova luptă alături de poloni, ruteni, şi lituanieni împotriva margravului de Brandenburg[7].
1326 - O oaste de "walachi" îl ajută pe regele Wladislav Lokietek[8].
1343 - Voievodul maramureşean Dragoş, trimis de regele ungur îi bate pe tătari şi-i alungă peste Nistru[9].
1345 - Sunt atestate documentar mănăstirile franciscane de la Baia, Siret şi Cosmin[10].
1350 - La Botoşani colonia de armeni de aici îşi construieşte prima biserică[11].
1352/1353 - Regele Ludovic organizează o nouă provincie numită Moldova în fruntea căreia este desemnat românul Dragoş[12].
1359 - Are loc descălecatul lui Bogdan I şi întemeierea Moldovei ca stat independent[13]
cca. 1391 - Urcă pe tron Roman I, pe care hrisoavele îl numesc voievod al Moldovei de la munţi şi până la mare[14].
1420 - În timpul lui Alexandru cel Bun are loc prima luptă a moldovenilo cu turcii care atacă fără succes Cetatea Albă[15].
Din secolul al XV-lea, Moldova este împărţită în Ţara de Sus şi Ţara de Jos la care se adaugă Bugeacul turcesc (Basarabia veche)[16]
1467 - Ştefan cel Mare zdrobeşte la Baia oastea ungară condusă de Matei Corvin[17].
1475 - La Vaslui Ştefan cel Mare şi Sfânt spulberă oastea de 120 000 de soldaţi a lui Soliman[18].
1484 - Turcii iau Cetatea Albă şi Chilia[19].
1497 - Regele polon Ioan Albert este înfrânt de Ştefan cel Mare şi Sfânt în Codrii Cozminului[20].
1538 - Turcii iau Bugeacul cu Tighina[21].
1574 - Ioan Vodă cel Viteaz este trădat de boieri şi ucis cu cruzime de turci[22].
1600 - Mihai Viteazul devine şi domnitor al Moldovei şi realizează unirea celor trei ţări române[23].
1711 - Poarta otomană instaurează domniile fanariote, iar ca prim domnitor este numit Nicolae Mavrocordat[24].
1713 - Hotinul devine raia turcească[25].
1775 - Austria ia nordul Moldovei pe care îl numeşte Bucovina[26].
1812 - Rusia ia partea de est a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, pe care tot ruşii o numesc Basarabia[27].
1821 - Are loc Eteria lui Alexandru Ipsilanti[28].
1822 - Se restabilesc domniile pământene prin numirea lui Ioniţă Sandu Sturdza[29].
1848 - Revoluţia din Moldova are un caracter petiţionar[30].
1856 - Moldova primeşte înapoi de la ruşi trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul - Bolgrad - Ismail dar sunt luate din nou de Rusia în 1878[31].
1859 - Cele două Principate Române se unesc sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Niciun comentariu: